GHIMPU despre negocierile PSRM şi ACUM: pe cine vrea să amăgească Sandu şi Nastase
Preşedintele de onoare al PL, Mihai Ghimpu, se arată nedumerit după întrevederea între PSRM şi binomul PAS-PPDA. Politicianul explică într-o postare, pe facebook, că propunerile membrilor blocului ACUM presupun crearea unei majorităţi parlamentare. Asta în timp ce PAS şi PPDA nu vor să recunoască acest fapt.
"Alegerea Președintelui Parlamentului, formarea Biroului Permanent al Parlamentului (fără de care nu poate activa acesta) și formarea comisiilor permanente (ceea ce înseamnă de fapt partajare, pe care nu o recunoaște blocul ACUM, deoarece se împart comisiile permanente, care obligatoriu trebuie să le revină și celor din opoziție), votarea proiectelor de hotărâri și legi, eliberarea din funcție și numirea unor funcționari, înseamnă de fapt formarea majorității parlamentare.
În acest sens, apare întrebarea: pe cine vrea să amăgească blocul ACUM, mai bine zis Maia Sandu și Andrei Năstase???
E greu ACUM și nu doar să convingi lumea, că măgarul e cal...", scrie Ghimpu.
Astăzi, astăzi au avut loc primele discuţii dintre PSRM şi ACUM privind crearea unei coaliţii de guvernare. Negocierile au eşuat, iar membrii formaţiunilor politice nu au putu ajunge la un consens. Socialiştii insistă pe un guvern majoritar, aceştia cer ca Zinaida Greceanîi să devină preşedinte al Parlamentului şi SIS să revină în subordinea administraţiei prezidenţiale. Totodată, în cadrul noului guvern, PSRM va insista să îi revină domeniile politicii externe şi cel al apărării. PSRM mai vrea ca limba rusă să devină limbă de comunicare și doresc anularea legii care prevede combaterea propagandei ruse în Republica Moldova.
Pe de altă parte, binomul PAS - PPDA insistă pe un guvern minoritar, condus de Maia Sandu.
- Zinaida Greceanîi a părăsit discuțiile cu PAS și DA înainte ca acestea să înceapă. I-a așteptat în zadar pe Sandu și Năstase
- BINOMUL PAS-PPDA vrea ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE. Declaraţiile au fost făcute de Alexandru Slusari și Mihai Popșoi
- Discuțiile între PSRM și ACUM au eșuat. Au venit, s-au certat și au plecat