Ghimpu e sătul şi i-i ruşine
Scântei între deputaţi, chiar de la începutul şedinţei în plen a Parlamentului, de azi, 21 aprilie. Certurile şi replicile dure s-au iscat când deputatul PL, Valeriu Munteanu, a propus spre examinare proiectul de lege cu privire la înregistrarea maşinilor cu numere străine intrate în ţară până la 4 aprilie 2011.
Mihai Ghimpu s-a arătat supărat pe faptul că examinarea proiectului este amânată de la o zi la alta. “E o mare ruşine când puterea în stat, Legislativul, împinge cetăţenii să înregistreze maşinile în regiunea nerecunoscută Transnistria. Indirect noi contribuim la ceea ce face Smirnov. Cum admitem noi, Parlamentul, să se facă aşa ceva? Mi-i ruşine că cetăţenii nu-şi găsesc dreptatea aici, dar o găsesc la Smirnov”, a declarat liderul PL.
Acesta a amintit şi despre proiectul înaintat anterior de liberali, cu privire la majorarea de la 7 la 10 ani a termenului de exploatare a maşinilor care pot fi importate, dar ca re a fost respins. “S-ar fi rezolvat de atunci problema”, a punctat Ghimpu.
În replică, preşedintele Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, a specificat că orice modificare care necesită majorarea alocărilor de la Buget poate fi admisă doar după ce este acceptată de Guvern. “Noi am ales Guvernul în care avem încredere. Discuţiile politice sunt frumoase, dar neproductive”, a mai adăugat acesta.
“Nu sunt împotrivă să vină avizul de la Guvern, dar de ce nu vine? De ce Guvernul tărăgănează examinarea? Iată tocmai aici e politică, dle Ioniţă şi sunt sătul de această politică a dvs”, i-a tăiat-o Ghimpu. “Să nu uitaţi că deputaţii sunt membrii organului legislativ suprem al statului, iar Guvernul este un organ executiv şi trebuie să avizeze proiectul”, a atenţionat liderul PL.
Replica lui Ioniţă nu s-a lăsat aşteptată. ”Trebuie să vedem ce promovăm în ţara asta, statul de drept sau anarhia”, a declarat acesta.
Amintim că azi, 21 aprilie, deputaţii s-au întrunit în şedinţă plenară.
- Ioniţă: Să vă fie ruşine! Candu: Mi-e ruşine că facem parte din aceiaşi alianţă
- Mihai Ghimpu a recunoscut: AIE nu funcționează bine
- Ioniţă: Proiectul PL cu referire la maşinile înmatriculate peste hotare seamănă cu cele ale lui Jirinovschi
- Godea către Zubco: "În Parlament eu pun întrebările. Am şi imunitate"
- Valeriu Guma: Politica se face pe bani