Ghimpu îi dă dreptate lui Schuebel, care spune că politicienii de la Chişinău se concentrează pe problemele de partid
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, îi dă dreptate Ambasadorului UE în Moldova, Dirk Schuebel, care a criticat recent clasa politică moldovenească. Mai mult, liberalul ştie şi ce a avut în vedere oficialul european, când a declarat că politicienii de la Chişinău nu se gândesc la viitorul ţării, ci se concentrează pe problemele de partid.
Liderul PL susţine că aprecierea Ambasadorului UE în Moldova este una justă, doar că se referă la o a anumită perioadă. "Eu îl înţeleg pe domnul Schuebel şi această analiză a venit în urma activităţii AIE în perioada anilor 2009, 2010 mai mult. Şi pentru că am avut cinci cicluri electorale, alegeri, referendum, sigur că niciun partid nu a riscat cu reforme care nu întotdeauna sunt înţelese de cetăţeni în preajma alegerilor", a explicat acesta.
Mihai Ghimpu ştie şi ce a avut în vedere înaltul demnitar european, atunci când "le-a făcut din deget" guvernanţilor moldoveni. "El a avut în vedere: Stimaţi guvernanţi, preşedintele vi l-aţi ales, aveţi doi ani de zile, ocupaţi-vă de reforme. Şi sigur că asta şi avem de gând să facem", a precizat liberalul.
Într-un interviu recent, Ambasadorul UE în Moldova, Dirk Schuebel, a criticat dur politicienii de la noi. Acesta a declarat că problema ţării noastre constă în faptul că oamenilor din politica moldovenească le lipseşte o viziune despre viitorul acestui stat şi că se concentrează mai mult pe problemele personale şi cele de partid. În replică, premierul Vlad Filat a spus că nu comentează declaraţiile ambasadorilor şi că îl interesează ce cred cetăţenii.