Ghimpu în faţa deputaţilor: Cer demiterea lui Muruianu
(UPDATE 11.00) Parlamentarii a luat o pauză. Astfel, Comisia juridică, numiri şi imunităţi are 10 minute la dispoziţie pentru a discuta subiectul privind demiterea lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al CSJ. Asta după ce Consiliul Superior al Magistraturii a decis că Parlamentului îi revine sarcina de a decide soarta lui Muruianu.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, cere demiterea lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, dar şi din cea de judecător. Ghimpu a propus ca acest subiect să fie discutat la şedinţa Parlamentului de azi, 5 iulie.
Potrivit liberalului, ceea ce se întâmplă în ultima perioadă în Moldova a depăşit toate limitele jurisprudenţei. "Am ajuns la aceea că un judecător de la prima instanţă suspendă decizia unei instanţe superioare", explică acesta.
"Transmiterea examinării cererii PCRM privind legalitatea validării mandatului primarului general Dorin Chirtoacă spre Curtea de Apel din Bălţi demonstrează că preşedintele CSJ se ocupă în continuare de politică şi nu de justiţie, nu activează în baza legii, ci a unei presiuni, fie pe plan financiar, fie pe plan politic", a punctat Mihai Ghimpu.
Anterior, şi membrul CSM Alexandru Arseni a cerut demisia lui Ion Muruianu
Pe de altă parte, preşedintele CSJ respinge acuzaţiile.
- VIDEO Vezi cum Mihai Ghimpu i-a propus comunistului Sergiu Sârbu să adere la PL
- Demiterea lui Muruianu - veste bună pentru avocaţi şi un pas important pentru reformarea justiţiei
- Ghimpu: "Unii deja umblă cu torba cu bani la Curtea Constituţională pentru a-l restabili pe Muruianu în funcţie"
- Gurbulea în apărarea lui Muruianu: Nu era cel care stopa reforma în justiţie, a fost demis din alte motive