Ghimpu iritat de analiştii politici: Vă mănâncă, vă doare că avem funcţii?
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, s-a arătat deranjat că dorinţa unor lideri din Alianţa pentru Integrare Europeană de a ocupa funcţiile pe care le merită este criticată de analiştii politici. Acesta a spus că e o boală a moldovenilor ca atunci când cineva ajunge sus, ceilalţi să îl tragă înapoi. Subiectul a fost discutat în cadrul unei emisiuni de la Moldova1.
"Dacă unul din noi a luat funcţii şi prima dată şi a doua, totul e normal, iar dacă alţii vor să ocupe funcţiile meritate - deja e problemă. Vă doare asta? E boala moldovenilor. Vă mănâncă? A ajuns cineva mai sus şi trebuie repede să îl trageţi înapoi", a menţionat Ghimpu.
Mai mult, liderul PL a spus că moldovenii trăiesc în sărăcie pentru că sunt pesimişti şi nu ştiu ce vor. "Eu respect părerea cetăţenilor, dar am avut doi preşedinţi aleşi de popor. A fost mai bine? S-au simţit fericiţi oamenii? Oamenii nu ştiu ce vor, de asta şi o să murim în sărăcie", a conchis preşedintele liberalilor.
Totuşi, Mihai Ghimpu a declarat că ultimul cuvânt va fi cel al poporului. "De asta şi am propus referendum, ca oamenii să ne arate ce-şi doresc", a conchis acesta.