Ghimpu, nemulţumit de Timofti: I-am spus să iasă de sub Filat. Îmi pare rău că l-am ales preşedinte
Liderul PL, Mihai Ghimpu, insistă pe ideea că şeful statului, Nicolae Timofti, ar fi presat de şeful liberal-democraţilor, Vlad Filat. Liberalul spune că a avut şi o discuţie, la acest subiect, cu preşedintele ţării. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika.
Mihai Ghimpu susţine că îi pare rău că a votat pentru candidatura lui Nicolae Timofti la funcţia de preşedinte, în martie anul trecut. Şi asta deoarece ultimul s-ar fi lăsat influenţat de Vlad Filat. "I-am spus în faţă lui Timofti: ieşi de sub Filat, că nu eşti preşedintele lui Filat, ci al republicii, îmi pare rău că te-am desemnat eu din lista noastră", a relatat liberalul.
Liderul PL s-a referit şi la declaraţia lui Nicolae Timofti privind decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţional decretul de desemnare a lui Vlad Filat drept candidat la funcţia de premier: "Cum să nu îndeplinească decizia Curţii Constituţionale? Ce, vrea dosar penal? Asta e uzurpare de putere. A desemnat premierul interimar, dar dacă vine din nou cu Filat, încalcă Constituţia, deja a încălcat-o o dată".
Publika.md aminteşte că Nicolae Timofti a fost ales preşedinte al Republicii Moldova la 16 martie 2012, cu votul a 62 de deputaţi. Fracţiunea PCRM nu a participat la alegerea şefului statului.