Ghimpu: Noi am sădit copaci, iar Vladimir Voronin a împărţit roadele. Acum trebuie să lărgim livada
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că Partidul Comuniştilor nu a dorit bine poporului niciodată. Mai mult acesta afirmă că acele rezultate pozitive înregistrate de comunişti au roadele muncii guvernării de până la PCRM. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Molodva 1.
"Comuniştii nu au adus nimic bun pe acest pământ. Pensiile pe care le-au dat ei au fost datorită faptului că a început să activeze proprietatea privată. E ca şi un copac, care acum îl sădeşti şi îţi dă roadă peste trei ani. Noi, guvernarea de până la comunişti, l-am sădit, iar Vladimir Voronin a împărţit roadele. Ei nu au contribuit cu nimic. De asta oamenii au rămas cu pensiile care erau. Iar noi acum vrem să lărgim livada", a explicat Ghimpu.
Mai mult, preşedintele liberalilor a declarat că tot Partidul Comuniştilor se face vinovat de nealegerea şefului statului. "Actualul mecanism electoral a fost introdus de PCRM, iar acum din cauza unei cifre, 62, noi nu putem merge mai departe", a specificat deputatul.
În acelaşi timp, Mihai Ghimpu a menţionat că este dezamăgit de Alianţă, precizând că ştie cum stau lucrurile în interior.