Ghimpu nu îl susţine pe Filat la remanieri: Nu e corect să ne jucăm aşa
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu împărtăşeşte opinia colegului de Alianţă Vlad Filat, cu privire la necesitatea remanierilor în Guvern. Liberalul a spus că acest subiect încă nu a fost discutat în partid, deoarece "nu e corect să te joci la fiecare trei luni, spunând că un ministru sau altul nu este bun".
"PL nu bea apă în aceeaşi zi cu colegii din AIE. Încă nu am discutat în cadrul partidului, urmează acum, la doi ani de guvernare. Nu poţi să te joci la fiecare trei luni, nu e corect. Orice copil vrea să meargă, dar dacă îi tai pofta de a se scula în picioare, cum va merge?”, s-a indignat liderul liberalilor.
Mihai Ghimpu susţine că miniştrii din PL urmează să fie audiaţi în toamnă şi atunci se va decide dacă urmează să plece cineva.
“În noiembrie, la şedinţa birolului politic al partidului, vom asculta fiecare ministru în parte”, a precizat acesta.
Publika MD aminteşte că, doi miniştri ai PLDM au fost înlocuiţi, după ce au depus cererea de demisie. Este vorba despre ministrul de Interne, Alexei Roibu, şi cel al Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi. În locul acestora au fost numiţi Dorin Recean şi, respectiv, Maia Sandu.
Şi preşedintele PD, Marian Lupu, a declarat anterior, că îi va prezenta premierului Vlad Filat lista cu remanieri în cel mai apropiat timp. Lupu a precizat, atunci, că aceasta va fi făcută publică, dar că aşteaptă şi din partea lui Filat o listă cu numele persoanelor înaintate de PLDM ce nu îşi au locul în fotoliile pe care le ocupă şi urmează a fi înlocuite.
Politică