GHINION! A vrut să vândă acest produs, dar a fost REŢINUT de poliţie
U tânăr în vârstă de 23 de ani, originar din Chişinău, a fost reţinut de oamenii legii, fiind bănuit de comercializarea substanţelor narcotice de origine vegetală în proporţii deosebit de mari.
Acesta a fost reţinut în flagrant delict, în momentul când intenţiona să vândă droguri unui ofiţer de poliţie infiltrat în activităţi speciale de investigaţii.
Astfel, individul a fost reţinut cu automobilul său, în care au fost găsite pacheţele cu substanţe narcotice de origine vegetală, special pregătite pentru consum, precum şi mijloace financiare, inclusiv valută străină, care ar fi fost obţinute în urma vânzărilor de droguri.
În cadrul percheziţiilor autorizate întreprinse de poliţişti într-un garaj închiriat, precum şi la domiciliul său, au fost depistate substanţe de droguri deja preparate din cânepă, diferite utilaje şi adaosuri chimice pentru creşterea intensivă a plantelor de cânepă.
Oamenii legii au sigilat şi ridicat toate probele delicte depistate, fiind ulterior transportate la Centru tehnico-criminalistic şi expertize judiciare din cadrul IGP.
Tânărul a fost arestat de către instanţa de judecată pe un termen de 30 zile, fiind cercetat penal pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice cu scop de înstrăinare în proporţii deosebit de mari.
El riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.
- DESCOPERIRE DE MILIOANE în podul casei unui traficant de droguri. Ce au găsit polițiștii
- Poliția a arestat în Mallorca 40 de indivizi suspectați de trafic de droguri
- Traficanţi de droguri, ARESTAŢI! Schema "COMPLICATĂ" după care acţionau
- FURT ÎN MIJLOCUL STRĂZII! Un individ, REŢINUT pe urme fierbinţi
- Un poliţist şi amicii săi, DROGAŢI şi AGRESIVI! Ce riscă pentru comportamentul lor (VIDEO)
- Transmitea droguri în penitenciarul din Cahul. Un bărbat din Vulcăneşti, CERCETAT PENAL (VIDEO)