GHINION pentru mai mulţi şoferi! Au ajuns la poliţie după ce au sărbătorit 23 februarie (VIDEO)
După ce au chefuit de 23 februarie, şase şoferi din Bălţi au ajuns pe mâna poliţiei. Aceştea au urcat băuţi la volan, iar acum riscă să rămână fără permisul de conducere pe un termen de până la cinci ani. Totodată, în timpul oparaţinii "Nopţi Albe", agenţii de patrulare au depistat şoferi care conducerau automobilul în lipsa permisului şi a testării tehnice.
Unii şoferi au recunoscut că s-au urcat la volan după ce au consumat alcool. Un bărbat a urcat la volan fără să deţină permis de conducere.
Potrivit Poliţiei, majoritatera şoferilor se vor alege cu doseare penale, deoarece concentraţia de alcool în aerul expirat a depăşit de câteva ori limita admisibilă.
"Au fost depistaţi şase conducătători auto în stare de ebrietate alcoolică. Materialele acumulate au fost emise spre examinare secţiei urmăriele penală al municipiul Bălţi. De asemenea în cadrul operaţiunii au fost depistaţi mai mulţi şoferi care conducereau autoturismele cu diverse defecte tehnice", a explicat inspectorul de patrulare, Eugen Muntean.
Patru echipaje ale Inspectoratului Naţional de Patrulare, care au activat noaptea trecută pe teritoriul municipiului Bălţi, au verificat aproape o sută de mijloace de transport.