Ghinion pentru o gospodărie. O haită de lupi a atacat oile din curtea casei
Foto: Stâna de oi // PUBLIKA.MD
O gospodărie din localitatea covăsneană Brăduţ a fost atacată de lupi, care au omorât patru animale domestice, a declarat, joi, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu.
"Au atacat alaltăieri noapte (marţi spre miercuri ) şi au omorât patru oi. Şi cu urşii am avut probleme iarna asta, pentru că a fost cald şi nu toţi au hibernat. Lupii migrează dintr-o parte în alta, deci au un areal mult mai larg, spre deosebire de urşi. În cursul lunii decembrie şi la începutul lunii ianuarie, s-au înregistrat pagube produse de urşi în zona Cernat şi Dalnic.
Întrucât animalele domestice sunt în saivane, nu în stabulaţie liberă, urşii s-au specializat pe coteţele din gospodării. Dacă nu găsesc oi sau capre, se mulţumesc şi cu animale mai mici, păsări, iepuri", a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Neagu.
Acesta a spus că autorităţile locale au solicitat Ministerului Mediului derogare pentru capturarea urşilor periculoşi, iar anul trecut s-a dat aprobare pentru împuşcarea a 15 exemplare din judeţul Covasna. Potrivit acestuia, aproape zece au fost deja recoltaţi în zona Baraolt, Băţanii Mari, Zagon, Zăbala, Vâlcele şi Araci. Specialiştii estimează că în judeţul Covasna trăiesc în jur de 1300 de urşi, un număr aproape dublu faţă de efectivul optim.