Ghinion pentru un şofer din capitală. A căzut cu maşina în groapă după ce asfaltul s-a surpat
Ghinion pentru un şofer din capitală. În timp ce se afla pe strada Valea Crucii din sectorul Botanica, acesta s-a pomenit cu maşina în groapă, după ce asfaltul s-a surpat.
Şoferul susţine că necazul i s-a întâmplat imediat după cotitură: "M-am oprit. Am coborât din automobil şi am văzut cauciucul spart. Iniţial, am crezut că am dat peste o gură de canalizare. M-am apropiat şi am văzut că s-a prăbuşit asfaltul".
Pentru a scoate maşina, a fost nevoit să-şi cheme prietenul în ajutor. "S-a surpat asfaltul. Din câte se vede, dedesubt nici pietriş nu este. Consider că drumul a fost reparat de ochii lumii şi muncitorii nu-şi îndeplinesc angajamentele", a menţionat conducătorul auto.
Paznicul parcării din preajmă susţine că porţiunea de drum care s-a surpat a fost reparată recent: "Anterior, aici erau numai gropi. Strada a fost reparată acum o lună sau chiar mai puţin. Într-o zi au reparat-o. Trebuiau să lucreze cu mâinile, nu cu picioarele".
Un caz similar s-a produs acum trei luni la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri şi Columna, în timpul lucrărilor de reparaţie.