GHINIONUL unui şofer din Capitală! O salcie de aproape zece metri s-a prăbuşit peste automobilul său
Un şofer din Capitală s-a ales cu maşina avariată, după ce o salcie cu înălţimea de aproape zece metri s-a prăbuşit peste automobil. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în curtea unui bloc din sectorul Râşcani. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
Incidentul s-a produs aproape de miezul nopţii, pe strada Dumitru Râşcanu din Capitală. În momentul în care copacul a căzut peste maşină, proprietarul acesteia se afla la balcon.
"Am văzut cum cade copacul peste automobilul meu. Am ieşit afară şi am privit toate momentele acestea neplăcute", a spus proprietarul automobilului, Alexandru Sorocan.
Localnicii din preajmă au spus că au auzit o bubuitură puternică şi au ieşit speriaţi din case să vadă ce se întâmplă:
"Am auzit o bubuitură, ne-am uitat şi nu am văzut nimic. Peste jumătate de oră am venit şi am auzit drujba cum tăia lemnul".
"S-a auzit o prăbuşire, nici nu mi-am dat seama că e un copac. Nu înseamnă că trebuie de tăiat toţi copacii, sunt lucruri care reprezintă pericol, să zicem o creangă care e mai sus".
Locatarii blocului spun că au apelat de mai multe ori la Întreprinderea "Spaţii Verzi" pentru a curăţa copacul, dar în zădar.
"Ramurile copacului mi-au spart geamul de două ori. Am sunat la cei de la "Spaţii verzi" să le taie. Şi mi-au tot zis că vor vedea. Bine să nu plimbă copilul pe aici".
Potrivit angajaţilor Întreprinderii municipale "Spaţii verzi", care au sosit la faţa locului, copacul s-ar fi prăbuşit sub presiunea apei, care s-a adunat în scoarţa acestuia, după ploile abundente din ultima perioadă.