Gigantului Fiat va investi 9 miliarde de euro în următorii trei ani, pentru a redresa situaţia
Gigantul italian Fiat pregăteşte investiţii de 9 miliarde euro în următorii trei ani. Banii vor fi folosiţi în principal pentru dezvoltarea de noi modele premium, cu scopul de a reveni pe profit în Europa. După mai mulţi ani de pierderi se vrea revigorarea activităţii la fabricile din Italia, transmite gandul.info citând Bloomberg.
Pe lângă consolidarea mărcilor Maserati şi Alfa Romeo cu noi modele "Made in Italy", grupul va reorienta marca Fiat pe variante ale automobilelor 500 şi Panda. Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Bloomberg că se va renunţa la modele care au avut succes în trecut.
Fiat a înregistrat în ultimii trei ani pierderi operaţionale de aproape 2 miliarde euro în Europa, din care 304 milioane euro în primele nouă luni ale acestui an.
Livrările Fiat în Europa au fost anul trecut cu 47% sub nivelul din 2009, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Cota de piaţă a grupului în Europa a coborât la 6,2% în acest an, faţă de 9,3% în 2009.
Numai în acest an, Fiat a trimis în şomaj tehnic o mare parte din cei 30.700 de angajaţi de la uzinele din Italia, majoritatea neavând de lucru timp de cel puţin 5 luni, potrivit sindicatului.