Gimnaziul din Sămănanca renovat capital. Elevii nu vor mai fi nevoiți să studieze în două schimburi (FOTO)
Gimnaziul rus din satul Sămănanca, raionul Orhei, a fost renovat capital, datorită noului proiect al echipei Partidului „ȘOR”. Întrucât a fost construit un nou bloc de studii, procesul de instruire se va desfășura într-un schimb.
„Timp de 60 de ani și până în acest an, la școala noastră, elevii au învățat în două ture. Probabil, aceasta este singura instituție de învățământ, nu doar din raionul Orhei, ci din toată țara, unde au loc lecții conform unui asemenea orar. Din luna septembrie a acestui an, însă, toți copiii noștri învață într-o singură tură, ceea ce este foarte important. Și asta datorită faptului că am construit un nou bloc de studii pentru clasele primare, iar elevii care au învățat după prânz acum vin la ore de dimineață, ceea ce este foarte comod. Demult am așteptat această schimbare. Nu vă pot reda bucuria pe care o avem”, a declarat Angela Cușnir, directorul gimnaziului rus „Feodor Ostapciuc”.
Atât copiii, cât și părinții, dar și cadrele didactice se bucură de această schimbare.
Primarul satului Sămănanca, Alexandru Zbîrnea, a menționat că lucrările de construcție a noului bloc de studii au durat aproape patru luni.
„Suntem foarte fericiți. Datorită echipei Partidului „ȘOR”, lui Ilan Șor, a fost posibilă implementarea acestui proiect. Și-a îndeplinit promisiunea mai repede decât ne-am așteptat”., a menționat Alexandru Zbîrnea.
Potrivit deputatului Marina Tauber, care a participat la evenimentul de inaugurare a instituției, gimnaziul a fost renovat din bani publici.