Glasuri în pustiu. Un scriitor şi un preot încearcă să domolească spiritele rebele
Oameni de cultură, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile condamnă violenţele şi acţiunile radicale ale protestatarilor. În acelaşi timp, aceştia le recomandă autorităţilor şi liderilor Platformei "Demnitate şi Adevăr" să discute, pentru a depăşi situaţiile de criză.
Scriitorul Andrei Strâmbeanu critică orice act de violenţă şi îndeamnă conducerea ţării şi manifestanţii să se aşeze la masa de discuţii: "Pe mine mă sperie violenţele şi violenţele arată lipsă de judecată, dar şi lipsă de înţelepciune, mai ales când se duc a doua oară la Parlament. Se duc şi forţeză. Ce? Vor să-i dea foc a doua oară? Trebuie înţeleşi şi protestatarii. A trecut o lună, iar conducerea noastră este surdo-mută şi oarbă."
Şi moldovenii din diasporă spun că sunt îngrijoraţi de faptul că protestele care se anunţau paşnice au degenerat în violenţe.
"La sigur ar trebui să aibă loc într-un mod mai pașnic, luând exemple care sunt în Europa și în Franța, Italia, aici unde stau eu au loc proteste, practic, în fiecare zi, pe diferite motive, dar de fiecare dată, sunt proteste pașnice, sunt proteste autorizate", a declarat jurnalista de la Gazeta Basarabiei, Italia, Aliona Purici.
Apel la calm face şi Biserica. Preoţii spun că se roagă la Dumnezeu pentru pace şi luminarea minţilor oamenilor.
"Biserica în toată vremea a promovat forma de împărtăşire a dragostei, dar şi de unitate şi stabilitate. Hristos ne îndeamnă: pe cel care te urăşte, să-l iubeşti, iar pe cel care te dispreţuieşte sau nu te iartă, să-l ierţi. Fă binele şi evită răul", a fost îndemnul părintelui Victor Ceresău.
PUBLIKA.MD reaminteşte că mii de oameni au protestat şi duminica trecută în centrul Capitalei, la îndemnul Platformei "DA". Manifestaţia a degenerat în violenţe în faţa sediului Legislativului, dar şi în faţa unei clădiri de birouri din Capitală.