Gofman, despre fraudele din sistemul bancar: Cu susținerea Occidentului, Vlad Plahotniuc a pus capăt schemelor de spălare a banilor
Planurile serviciilor speciale străine, care încercau să deturneze parcursul european al Republicii Moldova cu mâinile lui Veaceslav Platon, au fost zădărnicite de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Cu susținerea Occidentului, acesta a pus capăt schemelor de spălare a banilor și a reușit să-i tragă la răspundere pe cei responsabili de fraudele din sistemul bancar. Declarația a fost făcută de către fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor de la CNA, Mihail Gofman, într-un interviu pentru zeppelin.md
"Vorbim real, în 2016, Vladimir Plahotniuc a preluat puterea, în ianuarie 2016. Ulterior s-au întâmplat mai multe aspecte, Platon, Filat și celelalte echipe dezmembrate, dar principalii sunt aceștia doi, au încercat să își negocieze libertatea. Eu consider că până la urmă, nu fără susținerea americanilor, Occidentului i-au prins pe toți în ocolul său și au primit pedeapsa care se cuvine, urmează și alții. Să vorbim real Vlad Plahotniuc nu avut nici un rol în jaful secolului. Problema e că în acea perioadă Banca de Economii era controlată politic anume de Vlad Filat", a declarat Mihail Gofman.
Fostul oficial de la CNA se referă și la o altă declarație a șefului democraților, făcută în 2014, la o întâlnire cu Vlad Filat și Iurie Leancă.
"Atunci a fost o discuție destul de dură și atunci a vorbit Plahotniuc într-un limbaj mai specific, nu vreau să repet acele cuvinte și nu mă întrebați de unde cunosc. A spus ”nu distrug țara", a precizat Gofman.
Amintim că, în noiembrie, în cadrul unui alt interviu pentru zeppelin.md, Gofman a declarat că furtul din sistemul bancar al țării a fost o operațiune pregătită minuțios din timp, cu scopul de a bloca parcursul european al Republicii Moldova. Această diversiune a fost pusă la cale de către Veaceslav Platon la indicația serviciilor speciale străine, cu suportul direct al ex-premierul Vlad Filat și anturajul acestuia.
- Fraţii Gofman, implicaţi în furtul de la BEM (DOCUMENTE)
- Un lider al Partidului DA, al interlopilor fugari Țopa, sare în apărarea lui Veaceslav Platon
- Presa americană: Cazul Gofman, parte a operaţiunii de manipulare coordonată de serviciile secrete ruse
- Gofman, despre fundaţia condusă de Kozlovska: Platon a plătit milioane de euro fundației Open Dialog pentru a lovi în Moldova