Google a interzis vânzările de marijuana de pe platforma Play Store
Google interzice comenzile online şi livrarea de marijuana prin intermediul aplicaţiilor descărcate de pe platforma Play Store, conform celei mai recente actualizări a regulamentului său, scrie realitatea.net.
Compania americană a anunţat că nu permite aplicaţiilor să faciliteze vânzarea sau obţinerea de marijuana ori a produselor pe baza acesteia, indiferent dacă acestea sunt sau nu legale, anunță Agerpres.
Ca şi în cazul altor state, California a legalizat vânzarea şi consumul de canabis în scop recreaţional pentru adulţi de 21 de ani şi peste această vârstă, începând din luna ianuarie 2018, deşi marijuana continuă să fie ilegală la nivel federal.Noul regulament al Google interzice posibilitatea de a comanda, livra sau ridica marijuana prin intermediul aplicaţiilor de pe platforma de achiziţii online sau de a facilita achiziţia de către alte persoane.
În urma actualizării politicilor sale, Google a precizat că doreşte ca magazinul său de aplicaţii Play Store să rămână ''o platformă sigură şi respectabilă'' prin stabilirea unor standarde împotriva conţinutului dăunător sau nepotrivit pentru utilizatorii săi.
Google nu este primul gigant al internetului care interzice comercializarea canabisului prin intermediul aplicaţiilor. Magazinul App Store al Apple a impus o interdicţie similară privind facilitarea comercializării de marijuana, tutun sau substanţe controlate şi a interzis orice tentativă de încurajare a consumului de produse cu tutun şi substanţe ilegale prin intermediul aplicaţiilor de pe platforma sa online.
- Google creşte numărul de reclame afişate pe dispozitive mobile. Care este motivul
- Drogurile, un viciu care ne omoară, sunt promovate de unii politicieni din Moldova. Despre cine este vorba
- Google şi-a suspendat relaţiile cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei
- Percheziţii PCCOCS: Trei oameni, reţinuţi pentru păstrarea și comercializarea armelor și munițiilor. Vindeau şi droguri