Google acuză: Microsoft şi Nokia s-au înţeles pentru scumpirea telefoanelor
Google a depus o plângere oficială la Comisia Europeană în care acuză Microsoft şi Nokia de organizarea unui cartel al cărui scop ar fi creşterea preţurilor telefoanelor mobile, notează hit.ro.
"Conspiraţia" Microsoft şi Nokia ar viza transferul a 1.200 de patente tehnologice ale celor două companii către Mosaid, o firmă specializată în licenţiere, care ar urma să dea în judecată producătorii de smartphone-uri Android într-o încercare de a creşte preţurile acestora.
Scandalul nu este o noutate, iar în SUA tactica Microsoft şi Nokia a fost atacată de Barnes & Noble, companie care susţine că acţiunea celor două companii împiedică intrarea pe piaţă a micilor producători de smartphone-uri şi tablete.
Tactica înstrăinării patentelor pentru a crea probleme concurenţei nu este nouă, însă dacă Microsoft şi Nokia au înstrăinat patente de tip "standards-essentials", care se licenţiază de obicei la un preţ rezonabil către orice producător interesat să le folosească, cele două companii ar putea avea probleme mari în tribunalele europene.