Google ar putea achiziţiona cu un miliard de dolari una dintre cele mai populare aplicații
Nu mai puţin de un miliard de dolari este suma pe care se vehiculează că o va plăti Google cu scopul de a-şi lărgi portofoliul de servicii cu popularul WhatsApp. Până în acest moment, discuţia nu a fost făcută public, deoarece directorii de la WhatsApp încearcă să obţină un preţ cât mai mare, scrie playtech.ro.
WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicaţii cross-platform de mesagerie instant. Are utilizatori în peste 100 de ţări şi peste 750 de reţele de telefonie mobilă la activ.
Recent, se anunţa că compania Google ar putea să-şi centralizeze serviciile de conversaţie, VoIP şi dialog cross-platform într-o nouă platforma întitulată Google Babble. Dacă va fi încununată de succes, achiziţia WhatsApp s-ar reflecta într-un grup de angajaţi noi în Mountain View care cunosc dezvoltarea constantă şi mententanţa unui serviciu de chat cu câteva milioane de utlizatori.