Google Calendar! Funcţia care te va ajuta să hotărăști cel mai bun moment pentru o întâlnire importantă
Dacă ești tipul de om care are multe lucruri importante de făcut într-o zi și te trezești că le-ai programat unele peste altele, noua funcție a Google Calendar ar putea fi o unealtă extrem de utilă, scrie playtech.ro.
Se numește Find a time, iar elementul de magie e că va găsi cel mai bun moment de întâlnire, pur și simplu căutând minuțios în programele participanților. Funcționează în funcție de mai multe fusuri orare, așa că nu trebuie să îți faci griji dacă ai o programare cu cineva dintr-o altă țară.
Dacă programul tău va arăta tot haotic, Calendar te poate ajuta să faci reprogramări ale întâlnirilor cu probleme. De asemenea, Google subliniază că funcția doar prezintă sugestii, nu înlocuiește și nu face planuri fără aprobarea ta. Momentan, e disponibilă doar pentru Android, dar urmează să intre și pe iPhone, și pe aplicația web.
Acum ceva timp, Google Calendar a venit cu o altă funcție utilă, dar puțin enervantă, destinată tot celor care au mereu multe de făcut. Tot ce trebuie să faci este să aplici hashtag-ul #todo și simpla ta listă se va transforma într-una de sarcini.
Unii experți recunosc faptul că ar trebui să-ți programezi sarcinile în calendar pentru a le duce la bun sfârșit. HashtagToDo se bazează pe acest principiu. Data viitoare când vei crea un nou text în Calendar, inserează #todo la final. Potrivit celor de la Lifehacker, HashtagToDo recunoaște astfel că acel text este o listă de sarcini și adaugă o căsuță în fața acestuia, ce trebuie bifată odată îndeplinită sarcina.
Când ți-ai dus treaba la capăt, adaugă un X în căsuță. Dacă nu faci asta, HashtagToDo va considera că sarcina nu a fost îndeplinită și o reprogramează în mod automat pentru a doua zi. În traducere, se comportă ca o mamă cicălitoare care te bate la cap până îți faci toate treburile. Dar uneori avem nevoie de cicăleală constructivă.