Google închide serviciul YouTube Gaming. Ce se va întâmpla cu autorii de conţinut
Lansată pentru a concura celebrul Twitch, serviciul YouTube Gaming consta într-o aplicaţie şi website gândite pentru accesul facil la conţinut video şi live stream-uri pe teme de gaming, scrie go4it.ro.
La momentul lansării din anul 2015, Google descria YouTube Gaming drept o experienţă separată de restul YouTube: "Poţi căuta cu încredere ştiind că la folosirea termenului Call lista cu rezultate va conţine referinţe la Call of Duty şi nu Call Me Maybe".
Altfel spus, aplicaţia şi portalul YouTube Gaming aveau menirea de a afişa prioritar doar conţinut YouTube care are efectiv legătură cu jocurile, într-o interfaţă adecvată pentru scopul propus.
Însă închiderea aplicaţiei nu va lăsa pe dinafară autorii de conţinut care au depus eforturi susţinute pentru a deveni cunoscuţi prin platforma YouTube Gaming, clipurile YouTube pe această temă urmând să fie reunite sub o categorie şi pagină dedicată în aplicaţia YouTube principală.
Tot acolo vor apărea şi funcţiile perfecţionate sub aplicaţia YouTube Gaming: paginile pentru jocuri, funcţia super chat şi abonările la canale de gaming vor fi migrate automat.