Google lansează USB Security Key. Autentificare mai simplă şi sigură în doi paşi
Google le oferă utilizatorilor o modalitate mai simplă şi sigură de logare. Un stick USB poate fi utilizat pentru conectarea la conturile Google în doi paşi, scrie gândul.info.
USB Security Key se asigură că cel care se autentifică pe un cont Google este chiar utilizatorul acestuia.
Autenficarea în doi paşi îi solicită utilizatorului să introducă un cod secret, trimis pe telefon, dincolo de parola contului online. Astfel, hackerii nu pot folosi parolele şi identităţile online furate.
USB Security Key adaugă un nou nivel de protecţie în procesul de autentificare. În loc să introducă codul secret, utilizatorul va introduce USB Security Key în calculator şi se va conecta în siguranţă la browserul Chrome şi alte conturi Google.
Stick-ul implementează protocolul Universal 2nd Factor, promovat de FIDO Alliance, însemnând că poate fi folosit şi de alte programe de navigare pe Internet.