Google limitează viteza de încărcare wireless a telefoanelor Pixel 3 şi Pixel 3 XL
Google ia o pagină din manualul Apple pentru „încurajarea” folosirii de accesorii originale şi limitează drastic viteza de încărcare wireless a telefoanelor Pixel 3, dacă nu este respectat un criteriu esenţial.
Deşi folosesc standardul Qi wireless şi pot fi utilizate cu orice adaptor de alimentare compatibil, telefoanele Pixel 3 şi Pixel 3 XL vor putea activa modul de încărcare rapid doar în prezenţa unui adaptor Pixel Stand. În caz contrar, puterea furnizată în modul wireless este redusă de la 10W la 5W, dublând practic timpul de aşteptare.
Interesant este că Google nu a dezvăluit această limitare decât după ce un utilizator nemulţumit a solicitat această informaţie pe forumul pentru suport tehnic. Aparent, limita privind puterea de încărcare furnizată a fost impusă din considerente de „siguranţă”, folosind o semnătură digitală ataşată doar adaptoarelor Pixel Stand, disponibile contra sumei de 79 dolari.
Spre comparaţie, adaptorul mophie wireless charging furnizat de Apple pentru încărcarea rapidă a telefoanelor iPhone XS, iPhone XS Max sau iPhone XR costă 39.95 dolari.
Contactaţi pentru clarificări, reprezentanţii Google nu oferit deocamdată un răspuns, scrie go4it.ro
- Google va lansa o versiune cenzurată a motorului Google Search
- Google va lansa o versiune cenzurată a motorului Google Search
- Google News consumă mai multe date mobile decât ar trebui. Care este cauza
- Samsung şi Apple au fost amendate de italieni pentru că nu au furnizat informaţii despre ultimele update-uri