Google prezice locul 9 pentru Zdob și Zdub la Eurovision 2011
Mai sunt 10 zile până la debutul concursului Eurovision 2011, iar Google deja face predicții. Potrivit clasamentului provizoriu, Moldova, reprezentată de Zdob și Zdub, se află pe locul 9 în prezicerile Google. Însă clasamentul apare în timp real și poate suferi modificări oricând.
Bazat pe căutările înregistrate de motorul de căutare, invenția celor de la Google arată cât de popular este fiecare participant și calculează scorul pe care l-ar obține acesta dacă voturile ar fi acordate în ziua respectivă.
Potrivit clasamentului provizoriu, astăzi, 4 mai, pe primul loc în predicțiile Google pentru Eurovision 2011 se situează Lena, câștigătoarea Eurovision 2010. Ea reprezintă din nou Germania, de aceasta dată cu piesa "Taken By A Stranger".
În 2009 si 2010, Google n-a greșit în preziceri, dându-i câștigători de la bun început pe Alexander Rybak, respectiv Lena. Mai multe date puteți vedea aici.
Moldova a debutat la Eurovision în anul 2005, când a obţinut cea mai înaltă clasare - locul 6 cu "Bunica bate toba", piesa celor de la Zdob si Zdub.
- Zdob şi Zdub promit spectacol de zile mari la Eurovision
- Sergiu Coropceanu promite Zdubilor un milion de lei, dacă câştigă concursul "Eurovision"
- Zdob şi Zdub numărul 7 în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision
- Finala concursului Eurovizion 2011: Zdob şi Zdub vor intra pe scenă cu numărul 15