Google sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţare
Google sărbătoreşte, luni, 20 de ani de la înfiinţare, timp în care a evoluat de la un simplu sistem mai eficient de a explora internetul la cel mai important motor de căutare online, prezent atât de mult în viaţa oamenilor încât numele companiei a devenit verb, scrie Mediafax.ro.
Pentru cea de-a 20-a aniversare, compania a programat, la San Francisco, un eveniment dedicat viitorului motoarelor de căutare online, promiţând şi câteva anunţuri supriză.
Fondat în 1998, de absolvenţii Universităţii Stanford Larry Page şi Sergey Brin, motorul de căutare Google este în prezent o companie activă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.
În 1995, Larry Page şi Sergey Brin se întâlnesc la Stanford. Larry, în vârstă de 22 de ani, absolvent al Universităţii Michigan, este interesat de universitate, iar Sergey, în vârstă de 21 de ani, este desemnat să îi servească ca ghid. După spusele unora, prima oară când s-au întâlnit, cei doi se contraziceau în aproape toate privinţele.
În 1996, Larry şi Sergey, care acum sunt licenţiaţi în informatică la Stanford, încep să colaboreze la dezvoltarea unui motor de căutare numit BackRub. BackRub va funcţiona pe serverele de la Stanford timp de peste un an, până ajunge să ocupe prea multă lăţime de bandă şi nu mai este potrivit pentru universitate.
Un an mai târziu, în 1997, Larry şi Sergey decid că motorul de căutare BackRub are nevoie de un nou nume. După o perioadă de gândire, aleg numele Google - un joc de cuvinte pornind de la "googol", un termen matematic pentru numărul reprezentat de cifra 1 urmată de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen întruchipează misiunea lor de a organiza o cantitate aparent infinită de informaţii de pe web.
În august 1998, cofondatorul companiei Sun, Andy Bechtolsheim, scrie un cec în valoare de 100.000 de dolari pentru o entitate care încă nu există: o companie numită Google Inc.
În luna septembrie a aceluiaşi an, Google îşi amenajează spaţiul de lucru în garajul lui Susan Wojcicki, la adresa 232 Santa Margarita, Menlo Park. Google solicită înregistrarea în California pe 4 septembrie. La scurt timp, Larry şi Sergey deschid un cont bancar pentru compania nou înfiinţată şi depun cecul primit de la Andy Bechtolsheim.
Ulterior, Larry şi Sergey îl cooptează pe Craig Silverstein ca primul lor angajat; acesta este un coleg de la Facultatea de Informatică Stanford.
În decembrie 1998, PC Magazine scria că Google "are un dar neobişnuit de a afişa rezultate extrem de relevante" şi recunoaşte Google ca fiind motorul de căutare preferat în clasamentul Top 100 Web Sites (Top 100 de site-uri web) pentru 1998.
În februarie 1999, sediul din garaj devine neîncăpător, astfel că Google se mută în casă nouă la 165 University Avenue în Palo Alto, având numai opt angajaţi.
De atunci, Google a început dezvoltarea la nivel internaţional, lansând din ce în ce mai multe servicii şi produse. În octombrie 2006, Google a anunţat achiziţionarea site-ului de partajare video YouTube, într-o tranzacţie care s-a ridicat la 1,65 de miliarde de dolari.
În ianuarie 2011, Google a anunţat că Larry Page va deveni director executiv începând din aprilie 2011, iar Eric Schmidt - preşedinte executiv.
În ianuarie 2012, Google a devenit prima companie importantă de servicii de internet care a obţinut certificarea ISO 14001 şi OHSAS 18001 pentru toate centrele de date deţinute care funcţionează în SUA, pentru standarde înalte în ceea ce priveşte managementul mediului şi siguranţa forţei de muncă.
În ultimii ani, Google a investit tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online şi servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătăţii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată şi în dezvoltarea de ochelari computerizaţi şi sisteme de navigaţie autonomă pentru automobile.
În luna octombrie 2015, Google Inc a format un nou conglomerat, Alphabet Inc, care a încorporat unităţile tot mai diversificate de afaceri şi de investiţii, ce aduceau totuşi mai puţin profit imediat decât motorul de căutare pe internet. La momentul respectiv, Larry Page, cofondatorul şi directorul general al Google, a anunţat că Alphabet este o "colecţie de companii", în care Google este cea mai mare dintre ele.
Între actualele filiale ale Google se află Google Maps, YouTube, browserul şi sistemul de operare Chrome şi Android. Din Alphabet fac parte, în mod separat, filialele axate asupra sănătăţii Calico şi Life Sciences, alături de Google Ventures, Google Capital, Google X, Google Photos, Google Now şi altele.
Google este un jucător major şi în domeniul inteligenţei artificiale, unde îi are ca rivali pe Amazon, Apple şi Microsoft.
În ciuda eforturilor de a-şi diversifica afacerile, Alphabet - care are peste 80.000 de angajaţi la nivel mondial - încă îşi obţine mare parte din venituri din publicitatea online. Potrivit companiei eMarketer, Google şi Facebook vor atrage anul acesta 57,7% din veniturile din publicitatea online în SUA.
În al doilea trimestru al anului 2018, Google a raportat un profit de 3,2 miliarde de dolari, în ciuda unei amenzi de 5,1 miliarde de dolari impusă de Uniunea Europeană. Comisia Europeană a argumentat că Google a utilizat sistemul de operare pentru telefoane mobile Android pentru "consolidarea poziţiei dominante" pe piaţă în mod ilegal în activităţile de căutare online.
Au existat nelinişti privind faptul că Alphabet este mai interesat să facă bani din datele privind informaţii personale, decât să asigure o protecţie a lor. Google a mai fost acuzat că a "deturnat" atenţia cititorilor de la site-urile celor mai mari companii media, furnizând în rezultatele căutărilor online conţinuturi în care putea plasa publicitate.