Grădina Zoologică se redeschide! Vizitatorii vor putea admira un pui de crocodil venit pe lume acum câteva zile (FOTOREPORT)
Gradina Zoologică din Capitală şi-a redeschis porțile pentru vizitatori după ce, timp de o săptămână s-a aflat în reparații. Mai mult, cei care vor merge în vizită vor putea admira un crocodil care a fost ferit de publicul larg timp de mai mulţi ani. Astăzi, animalul a atras atenţia tuturor vizitatorilor.
Vizitatorii care au venit la grădina zoologică au avut posibilitatea sa îl cunoască și pe unul dintre cei mai vechi locuitori ai grădinii, un crocodil. Acesta a stat aproape 40 de ani departe de privirile vizitatorilor. De astăzi împarte o casă nouă cu mai mulți papagali.
"A fost adus de către o persoană care a făcut cândva serviciul militar la Cuba, adus într-o valiză foarte mică între nişte haine. Văzând cu timpul că nu are ce face cu el l-a adus la grădina zoologică. Până la ziua de ieri nu a mai văzut lumina soarelui, a fost într-un spaţiu închis", a spus vicedirectorul Grădinii Zoologice, Sergiu Pânzaru.
Crocodilul a fost principala atracţie a vizitatorilor, în special a celor mici.
"Am văzut şi eu crocodili în viaţa mea, se camuflează bine în cuşca lui".
"De mai multe ori am venit la grădina zoologică, dar niciodată nu am văzut crocodili şi m-a impresionat cel mai mult crocodilul"
Timp de o săptămână, cât Grădina Zoologică a fost închisă pentru vizitatori aici au fost realizate mai multe lucrări. Au fost renovate scările de la intrarea centrală și drumurile pietonale. În total, a fost asfaltată o suprafață de peste nouă mii de metri pătrați de drum.
"Au fost reparate toate havuzurile de pe teritoriu şi volierele a tuturor animalelor care sunt. De lucuru mai este foarte mult, pentru că de fiecare dată într-un loc amenajezi, repari din urmă animalele fărâmă", a spus directorul adjunct al Grădinii Zoologice, Dumitru Ciobanu.
Vizitatorii grădinii zoologice au rămas impresionaţi de cum arată ea după reparaţie.
"Multe s-au schimbat, flori multe şi zone pentru copii şi copii toţi veseli, natura tare ne bucură astăzi. Am două nepoţele şi am venit cu ele".
"Sunt de părerea că banii alocaţi pentru reparaţia Grădinii Zoologice au fost cheltuiţi corect, pentru se vede rezultatul, sunt asfaltate trotuarele, pot să te plimbi cu căruciorul, cu copii"
Biletul de intrare în Grădina Zoologică este gratuit pentru copiii mai mici de şapte ani. Elevii, studenții și pensionarii trebuie să achite cinci lei, iar adulții, 30 de lei.
- Pavel Filip despre întâlnirea cu Saulius Skvernelis: Republica Lituania este un prieten adevărat pentru Republica Moldova
- Imagini de groază într-un magazin din Chişinău. Ce au descoperit poliţiştii (FOTO)
- SCANDAL CU FINAL SÂNGEROS în sectorul Ciocana al Capitalei. Un tânăr a fost înjunghiat, iar altul s-a ales cu capul spart
- Experiment marca PRIMA ORĂ: Avem sau nu nevoie de un brand al Chişinăului. Care-i importanţa acestuia (VIDEO)