Grănicerii ucraineni au descoperit o ţeavă prin care se transporta ilegal alcool din Transnistria
Oamenii legii ucraineni au depistat şi stopat în regiunea Odesa un canal de transportare ilegală a alcoolului în cantităţi deosebit de mari din Transnistria în Ucraina, printr-o ţeavă trasată pe fundul limanului Cuciurgan, scrie Infotag.
Conducta a fost lichidată. De asemenea, se examinează problema confiscării unui camion marca KamAZ ce transporta un rezervor ascuns cu 1 200 litri de alcool pe teritoriul zonei de frontieră Rozdilna.
În cadrul operaţiunii, a fost retrase din comerţul ilegal inventar accizabil în sumă de 188 mii grivne ($15 mii). Se examinează problema răspunderii penale a unui localnic de 49 de ani, implicat în contrabandă, şi a alţi doi contravenienţi.
Datorită reluării activităţii Uzinei de biochemicale din Bender, Transnistria a început în 2013 producţia de alcool în cantităţi industriale. Timp de opt luni ale 2014, compania a produs 38 000 de litri de alcool etilic, iar după finalizarea, în octombrie, a modernizării pe scară largă lunar vor fi produse 550 tone de alcool.