Grătare printre morminte, obicei al rromilor, de Blajini: Asta e tradiţia noastră, paştele morţilor (FOTO)
Zeci de romi au sărbătorit, luni, în cimitirul Viişoara din Ploieşti, Paştele Blajinilor. Au întins mese mari, pentru bărbaţi, pe alei, iar femeile au mâncat pe jos sau chiar pe morminte, pentru că aşa cere tradiţia.
Rromii şi-au făcut apariţia în cimitirul Viişoara din Ploieşti după ora 9.00. Imediat, au fost încinse grătarele, iar fumul a invadat aleile.
"Am pus de toate pe grătar. Aşa e tradiţia la noi, aşa trebuie să facem pentru sufletul celor care sunt pe lumea cealaltă", a spus o femeie în timp ce întorcea carnea de pe grătar.
Potrivit tradiţiei, de Paştele Blajinilor, fiecare membru al familiei aduce de acasă mâncare şi băutură, aşa că pe masă ajung bucate exact ca atunci când ortodocşii sărbătoresc Paştele. Oamenii au adus ouă vopsite, cozonac, drob, iar carnea la grătar a fost din plin, alături de cârnaţi.
"Din moşi strămoşi e tradiţia asta. De la părinţii noştri, bunici. Asta e tradiţia noastră, paştele morţilor. Avem salam, ouă, cozonac, carne, mici, de toate", a declarat şi un bărbat.
În timp ce bărbaţii stăteau la masa amplasată pe alee, femeile mâncau pe jos sau pe morminte. Întrebate de ce, acestea au spus că "aşa e tradiţia la noi".
Paştele Blajinilor se sărbătoreşte în lunea de după Duminica Tomii, la o săptămână de la Învierea Domnului. Sărbătoarea considerată de unii ca fiind creştină, iar de alţii ca fiind o sărbătoare cu rădăcini păgâne, are la bază pomenirea celor decedaţi, scrie mediafax.ro.
- Paştele Blajinilor. Rromii au întins masa mare în cimitir: rațe umplute, miel și pește la cuptor (VIDEO)
- Trafic îngreunat de Paştele Blajinilor. Pe şoseaua Balcani, care duce spre cimitirul Sfântul Lazăr din Capitală s-au creat ambuteiaje
- Lumânări aprinse şi omagiu pentru răposaţi! Cum este sărbătorit Paştele Blajinilor la cimitirul Armenesc
- Paştele Blajinilor în Capitală. 48 de autobuze au transportat oamenii la cimitir
- Paștele Blajinilor la rromii din dealul Sorocii. Ce au dat de pomană în acest an