Grav accident în capitală. Un automobil s-a izbit violent într-un pilon (VIDEO)
Embed:
Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce automobilul pe care îl conducea s-a izbit violent într-un pilon.
Accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 2:00, pe strada Șciusev din Chişinău.
Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, şoferul automobilului ar fi pierdut controlul volanului și s-a lovit frontal într-un pilon de pe marginea carosabilului.
În consecință, bărbatul s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportat la spital.
Totodată, tânărului i-au fost prelevate probe pentru a stabili dacă acesta era în stare de ebrietate la volan.
În acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.