Doi copii au ajuns la spital, iar doi maturi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un microbuz de linie s-a lovit lateral cu un autoturism.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 11:00, în satul Rusca din raionul Hîncești.
Potrivit poliției, persoanele se aflau în microbuzul Chișinău-Voinescu. Acesta a lovit lateral o altă mașină după ce șoferul a încercat să efectueze o manevră de depășire.
La fața locului au intervenit polițiștii, dar și o ambulanță. Doi copii au fost transportați de urgență la spital, dar doi maturi au primit ajutor medical la fața locului.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.