GRAV ACCIDENT în România. Un TIR a intrat într-un autobuz de călători
Un autobuz cu călători a fost implicat în această dimineaţă într-un accident care a avut loc pe Drumul Naţional 1 B, în judeţul Prahova. Vehiculul care încetinise pentru a opri în staţie a fost lovit de un TIR. 7 persoane au ajuns la spital, scrie Digi24.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe drumul naţional 1B, care face legătura între Ploieşti şi Buzău, în localitatea Loloiasca, unde un TIR a lovit un autobuz care a încetinit pentru a intra în staţie.
În autobuz se aflau 40 de persoane, iar şapte dintre acestea au fost rănite. Autobuzul transporta muncitori către o fabrică de componente auto din Parcul industrial Ploieşti.
Autobuzul a încetinit când a intrat în staţie pentru a lua alţi călători, iar TIR-ul l-a lovit din spate, în condiţiile în care avea viteză, iar în acea zonă drumul are doar o bandă de circulaţie pe fiecare sens.
La locul accidentului au intervenit mai multe ambulanţe de la ISU şi de la Serviciul judeţean de ambulanţă Prahova.
Reprezentanţii celor două instituţii au afirmat că echipajele medicale au preluat şapte persoane care au răni uşoare sau atacuri de panică.
Poliţiştii vor stabili împrejurările în care s a produs accidentul.
- Şase persoane, în STARE GRAVĂ la spital după ce un VITEZOMAN a lovit trei maşini în Capitală (FOTO/VIDEO)
- Detalii noi despre accidentul din Bilicenii Vechi. Un bărbat a murit, iar alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- ACCIDENT MORTAL lângă Răzeni. Un bărbat a decedat pe loc, iar mai multe persoane sunt grav rănite (VIDEO)