Grav accident rutier în România: Un microbuz s-a ciocnit cu o maşină
foto: .evz.ro
Un grav accident rutier s-a produs, în această după-amiază, în România. 15 oameni, dintre care doi copii, au fost răniţi, după ce un microbuz s-a ciocnit cu o maşină pe un drum din judeţul Gorj.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje ale pompierilor şi mai multe ambulanţe, iar oamenii legii au anunţat că circulaţia a fost blocată în zona unde s-a produs accidentul.
Persoanele rănite în urma impactului au fost transportate de urgenţă la spital. Oamenii legii continuă cercetările, pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.