GRAV! Deputatul democrat Vladimir Cebotari susţine că este FILAT de poliţiştii lui Năstase
Deputatul Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Cebotari, susţine că atât el, cât şi familia sa, este urmărit, iar apelurile sale sunt interceptate. Acesta a declarat că, de mai bine de o lună şi jumătate a observat că mai multe automobile îl urmăresc sau staţionează lângă casa sa.
Mai mult, Cebotari afirmă că a fost ateţionat de unele persoane care activează în organele de control să fie atent la ce şi cu cine vorbeşte. Democratul crede că în spatele acestor lucruri s-ar afla ministrul de Interne, Andrei Năstase.
"După străduinţa cu care persoana comunică şi în rândul instituţiei pe care le conduce, dar şi în alte cercuri, eu nu pot să spun decât că acesta ar fi ministrul de Interne, Andrei Năstase şi persoanele care stau în spatele lui. Scopul este de a intimida, de a se răzbuna, de a-şi rezolva, cu mâinile instituţiei pe care o conduce, problemele şi frustrările personale", a precizat Cebotari.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Liliana Pușcasu, a declarat pentru PUBLIKA.MD ca instituția infirmă acuzațiile deputatului democrat.
Acum aproximativ o săptămână, Andrei Năstase a declarat că a trimis o sesizare către procurorul general interimar, Dumitru Robu, prin care i-a solicitat inițierea unei anchete penale în privința lui Vladimir Cebotari. Atunci Năstase a declarat că materialele colectate de el ar fi fost transmise la Procuratura Anticorupţie. Am trimis acolo o solicitare de presă, ca instituţia să ne confirme informaţia, însă, până acum, nu am primit un răspuns.
De asemenea, ne-am adresat şi la Serviciul de Informaţii şi Securitate, despre care Cebotari a declarat că tot ar da indicaţii pentru urmărirea sa. Contactat telefonic de echipa noastră, şeful adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Artur Gumeniuc a declarat că nu ştie despre declaraţiile făcute de Vladimir Cebotari. Acesta a mai menţionat că, din punct de vedere procedural, este imposibil ca un deputat să fie interceptat sau urmărit, pentru că acesta are imunitate.