Grave incendii de vegetaţie în apropiere de Berlin: Sute de oameni şi-au părăsit casele
Grave incendii de vegetaţie în trei localităţi din apropierea Berlinului. Flăcările au pus stăpânire pe o suprafaţă de aproximativ cinci kilometri pătraţi de pădure. Cel puţin 500 de oameni care locuiesc în regiune au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele.
"Mai avem puţin şi vom putea localiza incendiile. Este o situaţie dificilă în condiţiile în care focul pârjoleşte o suprafaţă aflată între localităţi. Focarul se apropie de casele oamenilor. Aşa situaţie nu am avut până acum", a menţionat Michael Knappe, primar din Truemnitz.
Pompierii s-au apucat de defrişat copaci pentru a împiedica extinderea flăcărilor. Munca echipelor de intervenţie a fost complicată de muniţiile îngropate în zonele forestiere, întrucât pot exploda în orice moment.
Noaptea trecută, vântul a răspândit nori uriaşi de fum dens. Autorităţile au sfătuit localnicii să ţină geamurile închise. Incendiile de vegetaţie au izbucnit din cauza temperaturilor ridicate şi a secetei din ultima perioadă.