Grecia a obţinut o amânare a plăţilor către Fondul Monetar Internaţional
Embed:
Grecia a reuşit să obţină o amânare, până la sfârşitul lunii, a plăţilor către Fondul Monetar Internaţional. Termenul iniţial urma să expire astăzi. Anterior, experţii financiari au estimat că Atena va intra în faliment dacă nu va reuşi să-şi achite la timp restanţele financiare.
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro. Guvernul de la Atena ar putea primi din partea partenerilor externi 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, care se încheie în iunie.
Totuşi, creditorii nu se grăbesc să deblocheze această tranşă şi solicită executivului condus de către Alexis Tsipras să-şi onoreze angajamentele şi să implementeze reformele cerute anterior.