Grecia a redeschis terasele cafenelelor şi restaurantelor după o pauză de 6 luni
După o pauză de şase luni în care au rămas închise, cafenelele şi restaurantele din toată Grecia şi-au redeschis terasele, într-o zi marcată de temperaturi specifice sezonului estival, informează AFP, citează Agerpres.
În piaţa Kolonaki, situată într-un cartier luxos din Atena, terasele s-au umplut treptat cu clienţi. Aceștia s-au arătat fericiți că au putut să îşi reia astfel "obiceiurile" şi "o viaţă normală".
"Înainte de închiderea cafenelelor în noiembrie, veneam în fiecare dimineaţă să îmi beau cafeaua aici şi să discut cu prietenii. Era modul meu preferat de a îmi petrece timpul, remediul meu pentru toate grijile!", a dezvăluit un pensionar grec, care a primit cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania Pfizer, în urmă cu câteva săptămâni.
"Astăzi, am impresia că trăiesc din nou, că am fost readus la viaţă", a glumit el, făcând trimitere la Paştele ortodox, celebrat în Grecia weekendul trecut.
Un chelner s-a declarat uşurat că a putut să îşi reia activitatea profesională: "Eram în şomaj de şase luni, mă învârteam în cerc, eram deprimat".
Cel puţin 330.000 de persoane lucrează în Grecia în acest sector de activitate. Potrivit preşedintelui sindicatului din industria restaurantelor, Yorgos Kavvathas, zeci de restaurante, baruri şi cafenele au fost deja închise definitiv în centrul Atenei şi în Salonic. Şase unităţi din zece din această industrie sunt ameninţate cu închiderea definitivă.
Redeschiderea teraselor a avut loc luni cu respectarea unor măsuri stricte: angajaţii vor trebui să facă autoteste COVID-19 o dată pe săptămână şi să poarte măşti sanitare. Cel mult şase persoane sunt autorizate la fiecare masă, iar închiderea teraselor este prevăzută la ora locală 23:00 pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aflată încă în vigoare la nivel naţional.
Grecia intenţionează să cheltuiască 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei de COVID-19, după cele 24 de miliarde de euro cheltuite în acelaşi scop în 2020.
Guvernul elen mizează mai ales pe relansarea turismului, începând din 15 mai, pentru a-şi redeschide economia. Peste un sfert din PIB-ul Greciei depinde de acest sector de activitate.
Guvernul de la Atena a accelerat campania de vaccinare în ultimele zile, permiţând şi persoanelor cu vârste de peste 30 de ani să devină eligibile pentru vaccinare. Până în prezent, peste 3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Grecia.
Grecia, o ţară cu o populaţie de 10,8 milioane de locuitori, a raportat peste 345.000 de cazuri de coronavirus şi un bilanţ de peste 10.400 de decese asociate maladiei COVID-19 de la începutul pandemiei.