Grecia a retrimis în Turcia alți 124 de imigranți. Acest lucru a fost posibil datorită acordului UE-Ankara
Grecia a retrimis vineri în Turcia alți 124 de imigranți, în majoritatea pakistanezi, aplicând acordul privind refugiații dintre Uniunea Europeană și Ankara, relatează Agerpres.
Operațiunea de retrimitere de vineri este a doua după cea de luni când, sub o amplă acoperire mediatică, 202 persoane au fost retrimise în Turcia din insulele elene Lesbos și Chios.
La fel ca luni, majoritatea celor retrimiși vineri în Turcia au fost pakistanezi (111), alături de doi imigranți originari din Bangladesh, patru irakieni, patru indieni, un marocan, un egiptean și un bărbat care s-a prezentat drept palestinian, însă niciun sirian, spre deosebire de luni, când printre cei retrimiși se aflau și doi sirieni, se arată într-un comunicat al guvernului.
Un prim grup de 45 de pakistanezi a plecat din insula Lesbos spre portul turc Dikili, fiind urmat trei ore mai târziu de un al doilea grup, format din persoane aduse la Lesbos din insulele Kos și Samos din apropiere.
Un responsabil local de la Dikili a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că ei vor transferați, după înregistrare, "probabil la Kirklareli", în nord-vestul Turciei, unde se află o tabără.
Un pakistanez nu a fost acceptat de autoritățile turce, din motive neprecizate, și a fost retrimis în Lesbos.
Semnat la Bruxelles la 18 martie, dar criticat de ONU și de mai multe ONG-uri, acordul UE-Ankara prevede retrimiterea în Turcia a oricărui nou imigrant care ajunge în Grecia începând cu 20 martie și care nu a solicitat azil sau a cărui cerere a fost respinsă.
În contrapartidă, UE se angajează ca, pentru fiecare sirian retrimis, să ''reinstaleze'' un altul într-un stat membru direct din Turcia, în limita a 72.000 de locuri.
Acordul UE-Turcia, care vine după închiderea totală a rute balcanice la începutul lunii martie, vizează oprirea fluxului migrator spre Europa.
Anul trecut, peste un milion de persoane, în majoritate sirieni, au intrat în Europa, în special prin insulele grecești.