Grecia: Angajaţii din transportul public protestează împotriva tăierilor salariale
(UPDATE 14.38) Angajaţii din transportul public au iniţiat deja acţiuni de protest. Ei se vor reuni într-o şedinţă generală şi vor discuta despre proiectul de lege, care prevede reducerea sumelor alocate acestui domeniu. Transportul public va fi perturbat timp de cinci ore în Atena, până la 15, ora Moldovei. Protestatarii urmează să decidă, pe parcursul zilei, care vor fi următoarele lor acţiuni.
Noi revolte se anunţă pentru astăzi în Grecia. Mai mulţi medici, farmacişti, fermieri, dar şi angajaţi din transportul public intenţionează să protesteze faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvernul de la Atena.
Medicii sunt nemulţumiţi de planurile autorităţilor de a le reduce unele privilegii. Ei intenţionează să nu se prezinte la locurile de muncă până pe 11 februarie. Transportatorii susţin că vor protesta şi ei, din cauza tăierilor salariale, dar şi a reducerii sumelor alocate acestui domeniu. Prin urmare, transportul public din capitala elenă va fi blocat, astăzi, pentru cel puţin 4 ore. De la începutul lunii februarie, taxa pentru călătoriile în transportul public a fost majorată cu cel puţin 20 la sută.
În ciuda protestelor de amploare, la sfârşitul anului trecut, oficialii eleni au adoptat un buget de austeritate, menit să reducă deficitul bugetar al ţării.