Grecia s-ar putea retrage de la Eurovision
Grecia s-ar putea retrage de la Eurovision, din cauza crizei financiare fără precedent. Oficialii spun că, în cazul în care ar câştiga, ţăra nu ar putea suporta cheltuielile pentru organizarea concursului din anul următor, scrie Daily Mail.
Mai mult, grecii au spus că nu îşi permit nici măcar taxa de participare de aproximativ 123.000 de euro. "Nu e vorba că nu avem aceşti bani, ci doar că este greşit din punct de vedere moral, mai ales în acest moment de criză. Iar câştigarea concursului ar însemna cheltuili uriaşe pentru ţară", a declarat un oficial grec, menţionând că suma la care s-ar ridica organizarea concursului este de 75 de milioane de euro.
Grecia a intrat prima dată în competiţie în 1974, având şi un titlu de câştigătoare din 2005, cu Helena Paparizou. Cipru, Portugalia şi Polonia riscă şi ele retragerea de la Eurovision, pe fondul crizei financiare