Grecii au sfidat apelurile liderilor europeni, potrivit rezultatelor exit-poll-ului
Divizare şi confuzie totală în Grecia, unde populaţia ţării, se pare, a sfidat apelurile liderilor europeni. Primele rezultate ale exit-poll-urilor arată că cei peste 10 milioane de greci nu au o poziţie comună privind viitorul ţării.
Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, niciun partid nu va obţine majoritatea parlamentară la alegerile de astăzi. Principalii favoriţi sunt stânga radicală Syriza şi partidul Noua Democraţie. Primii se opun vehement măsurilor de austeritate convenite cu UE pentru salvarea ţării şi vor renegocierea planului, dar fără renunţarea la moneda unică europeană. Ceilalţi au promis grecilor că vor ieşi din criză, dar nu şi din Zona Euro. Totodată, liderii europeni speră ca alegerile să aducă, în sfârşit, o soluţie pentru criza politică şi să arate dorinţa statului elen de a rămâne în Zona Euro, implementând măsurile de austeritate care au lovit dureros în cetăţeanul de rând. Scrutinul de azi are loc, după ce eforturile de formare a unui Guvern au eşuat, ca urmare a scrutinului parlamentar din luna mai.
Liderii principalelor partide şi-au exprimat speranţa că alegătorii au făcut cea mai înţeleaptă alegere într-o zi considerată crucială pentru viitorul Greciei.
"Astăzi deschidem drumul pentru o Grecie care să fie un membru egal pentru Europa în schimbare. Suntem optimişti. Vom câştiga", a declarat Alexis Tsiparis, liderul Partidului Syriza.
"Astăzi, poporul elen îşi va spune cuvântul. Mâine va fi un nou început pentru Grecia", a menţionat Antonis Samaras, liderul Partidului Noua Democraţie.
Electoratul este extrem de divizat şi confuz. Unii cetăţeni susţin reformele socialiştilor din PASOK şi a conservatorilor din Noua Democraţie, care au guvernat ţara alternativ din 1974. Alţii susţin Partidul Syriza, care se opune măsurilor de austeritate.
O posibilă ieşire a Greciei din Zona Euro ar avea un impact imediat şi extrem de negativ, susţin specialiştii. Valoarea acţiunilor la burse ar putea să scadă cu 15 la sută, iar euro ar fi cotat la un dolar şi 20 de cenţi. Situaţia ar deveni şi mai gravă, dacă Grecia ar fi scoasă forţat din Zona Euro. Iar panica ar cuprinde şi ţările periferice precum Portugalia, Spania, Irlanda şi Italia.