Grecii vând portul Salonic şi vor să obţină peste 230 de milioane de euro
Embed:
Autorităţile din Grecia speră să obţină peste 230 de milioane de euro din vânzarea portului Salonic. Acordul va fi semnat la mijlocul lunii decembrie cu un consorțiu de firme care a câştigat licitaţia.
Tranzacţia a fost aprobată luna trecută şi urmează să fie avizată de Parlamentul de la Atena. Vânzarea pachetului de 67 la sută din acţiunile portului Salonic este încă o etapă din planul de privatizări lansat de Grecia, ca parte a acordului semnat cu creditorii internaţionali, după criza din 2007-2008. Până acum, autorităţile de la Atena au obţinut 3 miliarde de euro din vânzarea participațiilor statului.
Anul trecut, o companie chineză a cumpărat 51 la sută din acţiunile portului Pireu, pentru care a plătit 280 de milioane de euro.
- Parlamentul European va crește la 619 milioane de euro alocările din 2018 pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Moldova
- Ultima casă în care a trăit renumitul pictor Pablo Picasso, vândută. Cui îi aparţine acum conacul din Mougins
- Bugetul UE pentru anul 2018, votat. Vor fi majorate alocările pentru statele din vecinătatea estică, inclusiv Moldova