Greg Biffle a câştigat etapa a 23-a a campionatului Nascar
Greg Biffle şi-a consolidat poziţia de lider în campionatul Nascar. Cursa s-a evidenţiat prin mai multe accidente. Astfel, fără puncte au rămas mai mulţi favoriţi, printre aceştia fiind şi Mark Martin, care a plecat din pole-position, Juan Pablo Montoya sau campionul de anul trecut, Tony Stewart.
Greg Biffle a câştigat etapa a 23-a a campionatului Nascar, desfăşurată pe Circuitul Internaţional de la Michigan. După 200 de ture, pe locul doi s-a clasat Brad Keselowski, iar podiumul a fost completat de Kasey Kahne.
Cursa a fost mai puţin norocoasă pentru Mark Martin, care a plecat din pole position. După 64 de ture în care s-a menţinut lider, Martin a fost nevoit să abandoneze, din cauza unor problemele la pneuri.
În timpul cursei, steagul galben a fost arătat de opt ori. Printre cei care şi-au accidentat maşinile s-au numărat şi favoriţii Jimmie Johnson şi Juan Pablo Montoya. Nici Tony Stewart nu a făcut o cursă strălucită. Campionul în exerciţiu a terminat pe locul 32, după prea multe pit-stopuri forţate de problemele la motor.
Victoria de la Michigan i-a adus liderului în clasament, Greg Biffle, 20 de puncte avans faţă de ocupantul locului doi, Matt Kenseth. Până la finalul campionatului au mai rămas trei etape, după care doar cei mai buni 12 piloţi din clasament vor continua lupta pentru titlu în Nascar.