Odată cu ruperea Moldovei de URSS, schimbările bruşte au afectat şi viaţa teatrală. Mulţi actori din prim-planul scenei publice au dispărut şi ei la fel de brusc. Mai mulţi oameni de teatru susţin că în anii 90 s-a derulat un scenariu de înlăturare a unor talente de sub luminile rampei. Timpul a trecut, patimile s-au mai stins, dar amintirile rezistă. Am găsit în culisele acelor vremuri poveştile triste ale unor foşti mari actori.

În urmă cu 24-25 de ani, în teatrele din Moldova o generaţie de actori acum uitată umplea sălile până la refuz. La un moment dat, au dispărut brusc. De-aici începe povestea stranie a multor destine frânte, culmea, nu doar de orgoliile naive ale revoluţiei anilor 90, ci şi de acelea din culise.

Teatrul dramatic-muzical „Aleksandr Puşkin” a fost redenumit „Mihai Eminescu”. Bun motiv de a tria personalul chipurile pe măsura unor noi criterii. Aşa s-au trezit actorii, mulţi dintre ei artişti ai poporului, că sunt chemaţi să dea concurs pentru... angajare.

"Să fii un artist de talia aceasta, să fii cunoscut de la copilul de 6 anişori până la cel mai în vârstă şi la un moment dat, să fii chemat să citeşti poezii, fabulă, ca să convingi comisia că tu eşti actor bun", a menţionat preşedintele Uniunii Teatrale, Sandu Grecu.

De aceea, pentru unii cortina a căzut ca o ghilotină care a decapitat generaţia numită metaforic "pleiada de aur".

"Chiril Ştirbu a ajuns în faţa bisericii Ciuflea ca cerşetor. Diana Barcaru, o actriţă extraordinară, s-a aruncat de la etajul 8 sau 9", a relatat Sandu Grecu.

De Constanţa Târţău vă aduceţi aminte? A fost una din actriţele cele mai valoroase din teatru. "Toţi actorii de vază erau contra mea. Se pregătise, am avut un conflict foarte mare şi foarte urât", şi-a amintit Constanţa Târţău.

A plecat, mai ales că avea şi vârsta de pensionare. Dar a închis nu doar uşa teatrului, ci şi a comunicării cu foştii colegi, cu spectatorii şi presa. Greu mai recunoşti ceva din vedeta de altădată în femeia care trăieşte la limita sărăciei. Adesea nu are lemne iarna, ca să-şi încălzească locuinţa. Şi, de parcă nu era suficient, de şase ani încoace aproape i s-a stins şi lumina ochilor.

"Asta e o pensie cu care poţi trăi? Doamne, Dumnezeule! Să trăiască ei. Pensia meapentru nimic nu-mi ajunge, nici să mă alimentez, nici doctorii, nimic", a constatat actriţa.

Teatrul naţional a avut de suferit după ce şi-a împins în stradă figurile reprezentative. S-a văzut de-a lungul anilor, până a mai crescut o generaţie de actori. Spre deosebire de teatrele din alte ţări, la noi e greu să vezi în distribuţie actori din toate generaţiile.

"Teatrul în R. Moldova este foarte tânăr, fiindcă s-au dat la gunoi, şi-au permis să-i scoată la pensie", a conchis Sandu Grecu.