Greșeală de ortografie pe darurile de Jubileul de platină al Reginei Elisabeta II
O greșeală de ortografie, care apare pe textul imprimat pe mii de piese de porțelan ce marchează Jubileul de platină al reginei Marii Britanii, a devenit o adevărată provocare pentru vânzătorii de suvenire. Cuvântul "jubileu" de pe cele 10 mii de căni şi farfurii, scris greşit, în traducere înseamnă "zbuciumat".
Suvenirele care marchează domnia de 70 de ani a Reginei au fost comandate în... China. După ce a fost observată greşeala de tipar, vesela a fost retrasă. O firmă care se ocupă de valorificarea stocurilor nevandabile a decis să le comercializeze totuşi ca obiecte de colecţie.
În 6 februarie, Regina va deveni primul monarh britanic care va sărbători Jubileul de Platină, adică 70 de ani de domnie. Ca și în cazul Jubileelor de Aur și de Diamant ale Reginei, prima săptămână din iunie a fost aleasă pentru festivităţile de celebrare.