Grevă generală în Portugalia. Sindicatele sunt nemulţumite de tăierile bugetare impuse de criză
Portugalia este paralizată astăzi de o grevă generală. Transportul public a fost dat peste cap, toate instituţiile de stat au rămas închise, iar spitalele funcţionează doar cu personalul de urgenţă. Apelul la protest a fost lansat de cele mai mari sindicate din ţară, nemulţumite de tăierile bugetare impuse de criză.
"Oamenilor nu trebuie să le fie frică să lupte ca să-şi apere drepturile, să lupte ca să-şi apere locurile de muncă, să obţină salarii, condiţii mai bune pentru copiii lor", a declarat liderul sindicatului CGTP din Portugalia, Armenio Carlos.
Greva de astăzi blochează circulaţia metrourilor la Lisabona, precum şi cea a autobuzelor. Compania aeriană de stat TAP a anunţat că unele zboruri vor fi afectate, dar a promis că nu vor fi anulate curse. Totuşi, protestatarilor nu li s-au alăturat companiile private. În întreaga ţară se aşteaptă demonstraţii ample pe parcursul zilei.
Aceasta este cea de-a patra greva generală în ţară de când Guvernul actual a preluat puterea în mijlocul 2011. În prezent, Lisabona beneficiază de ajutor extern convenit de UE şi FMI, în schimbul căruia au fost aprobate mai multe măsuri de austeritate care au lovit dur în cetăţeni. Portugalia este de trei ani în recesiune, cea mai gravă după 1970.
- Greva generală de 24 de ore a paralizat Argentina
- Slovenia a fost blocată de o grevă generală, organizată de principalele sindicate
- A treia zi de grevă generală în Tunisia. Mii de oameni au protestat faţă de asasinarea unui lider al opoziţiei
- (VIDEO) Proteste în Portugalia, împotriva măsurilor de austeritate