Grevă în Belgia: Protestatarii vor paraliza ţara timp de 24 de ore
Embed:
Belgia va fi paralizată astăzi de o grevă generală de 24 de ore. Oamenii vor protesta astfel faţă de reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare anticipată de la 55 la 58 de ani.
Protestul, organizat de cele mai importante trei sindicate din ţară, va afecta transportul public, inclusiv trenurile de mare viteză, care fac legătura cu Franţa şi Germania. Reforma pensiilor face parte din planul de austeritate pentru 2012 care prevede reducerea deficitului bugetar sub 3 la sută din PIB, conform normelor Uniunii Europene.
O altă grevă generală a fost organizată la începutul lunii decembrie, când aproximativ 50 de mii de oameni au ieşit în stradă.
- Grecia, paralizată de o nouă grevă
- Expert-Grup: Disputele interminabile dintre politicieni au banalizat termenul "reformă"
- Portugalia: Angajaţii din transportul feroviar sunt în grevă pentru 24 de ore
- Belgia îngheaţă temporar cheltuieli de un miliard de euro
- Paradox: În condiţii de criză, Guvernul Belgiei a mărit salariile miniştrilor cu 30.000 de euro