Grevă în Marea Britanie, protest tacit la Minsk
Londra va fi paralizată astăzi de greva declanşată de cei 750.000 de angajaţi din sectorul public. Oamenii îşi vor manifesta protestul faţă de reformarea sistemului de pensii, care face parte din planul de austeritate al guvernului.
Mii de şcoli vor fi închise pentru că la grevă participă şi profesorii, care se implică într-un astfel de protest pentru prima oară în ultimii 127 de ani.
Tot din cauza grevei, va fi afectat şi transportul maritim şi cel aerian. Angajaţii la stat din Marea Britanie se confruntă deja cu o îngheţare a salariilor şi cu o reducere masivă a locurilor de muncă, în condiţiile în care guvernul de la Londra încearcă să depăşească deficitul bugetar.
Reformarea sistemului de pensii reprezintă ultima picătură pentru sindicatele britanice. Planul propus de executivprevede majorarea vârstei de pensionare de la 60 la 66 de ani, precum şi reduceri semnificative ale pensiilor.
Guvernul a înceracat câteva săptămâni să convingă sindicatele să renunţe la grevă, dar negocierile au eşuat.
Şi la Minsk, câteva zeci de persoane au fost reţinute în timpul unui protest. Oamenii au organizat o manifestaţie tacită, fară pancarte sau scandări, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de măsurile economice adoptate de Guvernul belarus.
Printre persoanele reţinute de forţele de ordine sunt şi câţiva jurnalişti. Protestul a fost organizat prin intermediul reţelelor de socializare şi nu este primul de acest gen. Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a avertizat că cei care îndeamnă lumea să iasă în stradă vor fi sancţionaţi.