Grevă interminabilă. Transportatorii francezi protestează pentru a cincea zi
Greva transportatorilor din Franţa continuă pentru a cincea zi consecutiv. În această dimineaţă, la Paris, un tren din trei a fost pus în circulaţie. În staţii s-a format un adevărat furnicar, iar în momentul când oamenii au trebuit să urce, s-au format adevărate busculade. În vagoane, pasagerii stăteau înghesuiţi ca în cutiile de chibrite.
"Ziua de luni, extrem de complicată pentru pasagerii noştri din cauza că reţeaua noastră încă este în grevă. Între 15 şi 20 de procente din trafic este în funcţiune", a declarat purtătorul de cuvânt al Căilor Ferate Franceze, Anges Ogier.
Ca să nu îngheţe aşteptând zadarnic în staţii, francezii au urmărit online circulaţia trenurilor şi s-au organizat astfel încât să ajungă la timp la locurile de muncă.
"Am improvizat. Am văzut online care este itinerarul transportului disponibil. Am preferat transportul public decât să iau maşina personală."
În timp ce în majoritatea staţiilor de metrou bate vântul, pe autostrăzi maşinile au circulat bară la bară. În jurul orei 7 dimineaţa, pe o distanţă de 600 de kilometri, în direcţia spre Paris, coloana de autovehicule părea că nu se termină. De la înălţime părea că a fost întins un covor de luminiţe.
"Mai bine să petreci câteva zile în trafic, decât cinci ani mai mulţi pentru pensionare, pentru că sistemul obligă tinerii să lucreze cu cinci ani mai mult pentru stagiu, decât o făceau până acum", a spus membrul de sindicat, Fabien Villedieu.
Trafic infernal a fost şi pe o distanţă de 90 de kilometri de Lyon. Tot în acest oraş, accesul într-un liceu a fost blocat. Mai multe pubele, cutii şi bucăţi de gard de metal au fost puse la intrările în instituţie.
Greva parţială din Franţa ar putea continua şi mâine, iar pentru joi este programată o mobilizare de amploare pentru a marca astfel a doua joie neagră. Început de săptămână încordat şi pentru autorităţi. Premierul Eduard Philip şi câţiva miniştri au fost invitaţi la Elysee pentru a discuta cu preşedintele Emmanuel Macron soluţii, astfel încât reforma pensiilor, care a trezit nemulţumirea a sute de mii de francezi, să fie agreată de societate.