Grevă la Ryanair. Peste 190 de zboruri vor fi anulate vineri în Europa
Ryanair a anunţat că va anula 190, sau aproximativ 8% din cele 2.400 de zboruri programate vineri, ajustându-şi programul în perspectiva grevei sindicatelor din Germania, Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda, transmit BBC şi DPA.
Operatorul aerian irlandez a precizat că vor fi afectaţi 30.000 de pasageri, care vor fi anunţaţi prin SMS şi email.
Ryanair şi-a exprimat "sincerele regrete din cauza întreruperilor nedorite care afectează clienţii".
Angajaţii din alte ţări decât Irlanda sunt nemulţumiţi deoarece Ryanair i-a angajat în conformitate cu legislaţia irlandeză. Ei susţin că au o situaţie nesigură din cauza acestui tip de contract, care le blochează accesul la beneficiile de stat din ţara lor de origine, scrie rtv.net.
Angajaţii spun că sunt obligaţi să-şi primească salariile în conturi bancare irlandeze, ceea ce le afectează posibilitatea de a lua credite în ţara lor de origine.
Ryanair susţine că anul viitor angajaţii vor avea impozite şi contracte locale, dar în anumite condiţii.
Germania, Italia şi Spania sunt cele mai importante pieţe europene ale Ryanair.
În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.
Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.
Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.
- METEO: Un început de săptămână PLOIOS. Câte grade vor indica mâine termometrele
- METEO 24 septembrie: Vreme ploioasă la început de săptămână. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- METEO 25 septembrie: Vânt puternic şi ploi de scurtă durată. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- RAPORT: România, cel mai mare producător de nuci din Europa